A fost inaugurată prima staţie de încărcare rapidă pentru maşini electrice într-o benzinărie OMV. Evenimentul face parte dintr-un proiect pilot in cadrul caruia vor fi instalate puncte de încărcare rapidă a maşinilor electrice în Bucureşti, în patru staţii OMV şi la sediile centrale ale OMV Petrom (Petrom City) şi Electrica.
În fiecare dintre cele patru staţii OMV din Bucureşti, precum şi la sediile Electrica şi OMV Petrom, vor fi instalate staţii de încărcare rapidă pentru vehicule electrice, acestea având capacitatea maximă de alimentare de 50kWh.
Altfel, pentru cei care vor să încarce maşinile electrice, costul este de 1 leu/kWh. Însă pentru şoferii care îşi spală maşina la spălătoria benzinăriei, încărcarea este gratuită.
Un calcul simplu arată că pentru o maşină total electrică, încărcatul poate costa între 22 de lei (pentru 22 kWh) şi 36 de lei.
Prin aceste staţii cu încărcare rapidă, un autovehicul 100% electric poate încărca 80% din capacitatea acumulatorului, în doar aproximativ 20 de minute, faţă de 7-8 ore cât ar dura la o priză non-dedicată acestui serviciu.
„În România, până acum, s-au făcut paşi mici în domeniul electro-mobilitatii. De aceea noi, Electrica şi OMV Petrom, neam unit eforturile pentru a susţine dezvoltarea infrastructurii de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice, pentru că ne preocupă grija pentru mediu şi, totodată, dezvoltarea durabilă a României. Credem că este doar începutul a ceea ce noi, la Electrica, numim > a României”, declară Cătălin Stancu, CEO al Electrica.
„Transformările şi tendinţele din domeniul energetic şi al mobilităţii sunt subiecte pe care le urmărim îndeaproape. Chiar dacă piaţa maşinilor electrice este, deocamdată, în fază incipientă, iar în următoarea decadă hidrocarburile vor continua să fie principala sursă de energie la nivel mondial, ne dorim să adoptăm tehnologii noi care să susţină dezvoltarea continuă a gamei de produse si servicii pe care o oferim, continuând astfel să oferim servicii şi experienţe de înaltă calitate clienţilor
noştri”, declară Adrian Nicolaescu, retail manager în cadrul OMV Petrom.
Potrivit Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, în anul 2015 s-a dublat numărul maşinilor electrice şi hibrid noi vândute în România la 495, faţă de 236, în 2014.